Stiri de bine

Surpriză emoționantă pentru Loredana

A repetat până a răgușit și și-a imaginat întâlnirea în toate felurile posibile. Lori cea mica, unul dintre copiii care cresc la SOS Satele Copiilor, a întâlnit-o pe Loredana în urma cu câțiva ani, iar de atunci a povestit tuturor și s-a pregatit cu emoție pentru o revedere.

 

Sentimente adevarate, nu diamante cuvintele sunt: Te iubesc! – au fost probabil printre cele mai din suflet versuri pe care cineva le poate spune. Lori i-a facut o surpriză Loredanei și a vizitat-o la repetiții. Fară să își imagineze ce surpriză i se pregătea, artista Loredana acorda un interviu despre concertul de la Sala Palatului, în timp ce fetița a urcat pe scena și a început să cânte. Momentul a fost unul extrem de emoționant, Loredana a recunoscut-o imediat pe Lori și s-a mirat de cât de mare și curajoasă este.

 

Lori a fost o apariție pe scena, este deja o steluță. Este un copil superb și a fost dragoste la prima vedere, de când am vazut-o prima dată. Sper ca cei care au văzut povestea lui Lori și cât de important este sprijinul nostru, să facă un gest. Un gest cât de mic, cât să le aducă copiilor care nu au familia alături,  fericire. Lori, bine ai venit în echipa mea! , a spus Loredana

 

La final, Lori a intrat oficial în #teamlori, dar a primit și o invitație la concertul de la Sala Palatului (10-11 noiembrie), alături de fratii ei și de la mama SOS, cea care îi este alături zi de zi. Lori creste în Satul SOS din București de aproape 4 ani și iubește muzica. Își dorește să devină o artista, la fel ca și idolul ei Loredana și să cante pe scena unei săli mari.

 

In cele trei sate SOS din România cresc 200 de copii și tineri fără familie. În luna septembrie, SOS a lansat campania de strângere de fonduri „Viitorul strigă prezent!”, iar donațiile colectate vor fi folosite în totalitate pentru susținerea la scoală a copiilor si tinerilor care sunt sub ocrotirea organizației.

 

Cine dorește să se implice o poate face prin mai multe metode:

donaţii online pe website-ul campaniei – www.viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro
donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună), număr valabil în rețelele Orange, Vodafone și Digi Mobil.
donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.

 

Despre noi

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.

 

Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România.

 

SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.

Stiri de bine

Allianz-Ţiriac a răspuns PREZENT!

Allianz-Ţiriac a răspuns PREZENT campaniei de strângere de fonduri a SOS Satele Copiilor România “VIITORUL STRIGĂ PREZENT!”, al cărei obiectiv constă în susținerea la şcoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

 

Pentru a creşte nivelul de conştientizare a acestui obiectiv, Virgil Şoncutean, directorul general al companiei s-a implicat personal şi a petrecut o zi alături de micuţul Răzvan, copil crescut în satul SOS din Hemeiuș. Virgil Șoncutean l-a încurajat pe Răzvan să îndrăznească, să gândească mare, să rămână curios, muncitor şi corect, să nu renunţe niciodată chiar dacă va întâlni şi obstacole de-a lungul vieţii.

 

Virgil Şoncutean, Director General Allianz.-Ţiriac: „De peste 3 ani, Allianz-Ţiriac este parte din lumea SOS Satele Copiilor România, investind într-un viitor sigur pentru copiii şi tinerii din această comunitate. Experienţa în care am fost implicat alături de Răzvan reprezintă o reiterare a angajamentului asumat pe termen lung faţă de copiii din Comunitatea SOS Satele Copiilor.”

 

Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România: “Este important ca fiecare dintre noi să oferim un sprijin constant și un angajament pe termen lung pentru menținerea copiilor la școală. Allianz-Țiriac este un partener de nădejde în acest demers printr-un sprijin constant și pe termen lung, esențial pentru viitorul celor 200 de copii care trăiesc în cele trei sate SOS din țară. Eforturile SOS Satele Copiilor România și ale partenerilor noștri au fost răsplătite cu rezultate bune în 2016: o promovabilitate școlară de 99% pentru copiii aflați în grija organizației. Totodată, 90% dintre tinerii care au ieșit de sub protecția SOS în ultimii 25 de ani și-au găsit un loc de muncă stabil și sunt bine integrați în societate.”

 

Din lipsuri nu se nasc visuri. Dar dacă un copil e susținut să meargă la şcoală, acel simplu “Prezent!” când se strigă catalogul face ca viitorul să se schimbe în bine. Realitatea demonstrează faptul că abandonul școlar sau absențele de la ore le răpesc copiilor șansa de a fi mari într-o zi. Pentru ei, fără educaţia necesară, viitorul e „absent”. Dar lucrurile se pot schimba în bine, dacă investim acum pentru ca mâine să le fie mai bine.

 

Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar timpuriu situează România între primele trei state ale Uniunii Europene. Sărăcia extremă şi responsabilităţile domestice sunt piedici cu nişte consecințe puternice pentru copiii provenind din medii defavorizate. Cea mai gravă dintre acestea este abandonul şcolar.

 

Donațiile colectate în această campanie sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor pe întreg parcursul anului școlar, pentru achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte nouă, pentru costurile de îngrijire medicală, terapie psihologică şi activități extra-școlare.

 

…………………………………………………………………………………………………….

 

Despre SOS Satele Copiilor

 

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.

 

Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România.

 

SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.

Landing-page campanie: www.viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro

 

DESPRE ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI

 

Allianz-Tiriac Asigurări este un partener de încredere în domeniul protecției și planificării financiare. Compania a fost în mod constant, în toți cei peste 20 de ani de existență, un reper de calitate pe piața locală. Încă de la începutul activităţii sale, s-a implicat în susţinerea comunităţii, a copiilor şi în promovarea valorilor româneşti atât din zona sportivă, cât şi din cea culturală.

Oferta companiei include o gamă completă de soluții de asigurări generale și de viață pentru persoane fizice și companii.

Allianz-Țiriac Asigurări este o companie membră a Grupului Allianz, furnizor de servicii financiare la nivel global pentru aproximativ 85 milioane de clienți din peste 70 de țări. Portofoliul de produse include o gamă variată de produse de asigurări generale și de viață, ce se adresează clienților persoane fizice sau companii. Grupul Allianz este cel mai mare asigurator pe segmentul asigurărilor generale la nivel global și în top 5 asiguratori pe segmentul asigurărilor de viață.

Stiri de bine

Dana Rogoz și Adela Popescu, în vizită la SOS Satele Copiilor

Dana Rogoz și Adela Popescu ne-au făcut o vizită în Satul SOS din București, unde s-au întâlnit cu două fetițe minunate – Adelina si Georgiana.

Au petrecut câteva ore împreună, au povestit despre ce înseamnă un blog și cum se scriu articolele, dar mai ales despre pasiunile și visurile fiecăreia.

Dana și Adelina au făcut echipă și au scris împreună un articol special pe blog. Iată un scurt preview:

“Stii ce e un blog?”

“Nu.”

“E ca un jurnal. Tu ai un jurnal?”

“Mda, am.” mi-a raspuns Adelina, mustacind, spunandu-mi din priviri ca nu am nicio șansă sa aflu ce scrie in el.

“Eh, blogul e tot un fel de jurnal, dar e unul deschis. Unul in care scrii despre ce iti place tie, știind că multa lume urmează să citească. E un mod de a împărtăși cu alții poveștile, pasiunile, visurile tale.”

Citește articolul integral pe blogul Danei Rogoz! >> http://www.danarogoz.com/viitorul-striga-prezent/

 

Stiri de bine

Corina Caragea a spus Prezent în campania SOS

„Bună ziua. Pe mine mă cheamă Flori și am venit să prezint Știrile din Sport.” Micuța de 7 ani a venit la Pro TV cu tot curajul din lume și fericită de prima experiență din viață într-un studio “de la televizor”. Flori a fost îndrumată pas cu pas de Corina Caragea, care i-a arătat cum se pregătește pentru jurnalul de Știri.

Întâlnirea dintre Corina Caragea și Flori face parte din campania de strângere de fonduri „Viitorul strigă prezent!”, derulată de SOS Satele Copiilor România. Donațiile colectate în această campanie vor fi folosite în totalitate pentru susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

Flori crește în Satul SOS din București, alături de surorile ei mai mari și mama SOS, cea care are grijă de ele zi de zi. Fetița este clasa întâi și este pasionată de balet, gimnastică, dar și de…fotbal. Visul ei de a vedea cu ochii ei de unde se spun știrile la televizor i-a fost îndeplinit de frumoasa prezentatoare a Știrilor din Sport.

Corina Caragea i-a făcut un tur în redacție, a prezentat-o colegilor, apoi au mers împreună în studioul Știrilor. Flori a stat chiar în locul Corinei, iar prima știre citită de pe prompter a fost despre prietenul ei Alex, băiețelul din Satul SOS, căruia Ciprian Marica i-a indeplinit visul de a vedea un stadion adevărat. Micuța s-a ales deja cu porecla Gropiță, pentru că are gropițe în obraji, exact ca noua ei prietenă, Corina.

„Flori a fost un boost de optimism și inocență pentru noi, cei din Pro TV. A fost invitata mea de onoare și și-a luat pentru o zi porția de celebritate și îmbrățișări de la noii ei fani – eu și colegii. M-a surprins viteza cu care deschidea uși și inimi și învăța ce îi arătam. La numai 7 ani, nu știam nici să îmi scriu numele, iar ea își caută idolii pe internet, precum Nadia Comăneci, știe ce vrea să facă pe viitor și citește perfect – de pe prompter și în suflete. Abia aștept să ne revedem și îi mulțumesc pentru porția de fericire pe care ne-a oferit-o la început de săptămâna.” – Corina Caragea

Sustine-i pe copiii care azi cresc la SOS Satele Copiilor sa mearga la scoala si sa viseze ca pot ajunge si ei Mari intr-o zi. Doneaza acum!

Stiri de bine

Paul Ipate și Octavian Strunilă au spus Prezent în campania SOS

O zi de joacă cu totul specială pentru Alex și Andrei, doi copii care cresc la SOS Satele Copiilor și care au visuri mari. Actorii Paul Ipate și Octavian Strunilă au fost cu copiii la un parc de aventură și i-au îndrumat de pe margine să termine traseul cu bine și în siguranță. Alex și Andrei și-au imaginat că sunt primii concurenți ai emisiunii Fort Boyard și au căutat pe traseu indiciile bine ascunse.

Întâlnirea dintre Paul, Octavian și cei doi băieți din Satul SOS București face parte din campania de strângere de fonduri „Viitorul strigă prezent!”, derulată de SOS Satele Copiilor România. Donațiile colectate în această campanie vor fi folosite în totalitate pentru susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

 

Alex și Andrei au fost tare curajoși și au căutat indiciile cu mare atenție, iar la final au dezlegat împreună cu cei doi susținători de nădejde misterul. “Ai încredere în ce poți face și ai parcurs deja jumătate de drum” este îndemnul care a reieșit din alăturarea indiciilor.

“Este foarte important să nu renunțați niciodată. Dacă v-ați pus ceva în minte, mergeți până la capăt. Curaj, încredere și urmați-vă drumul! Este important să visați și să munciți pentru visul vostru.”, au fost sfaturile pe care copiii le-au primit de la Paul și Octavian.

 

Alex și Andrei cresc împreună în Satul SOS din București, alături de alți copii și de mamele SOS, cele care le sunt alături zi de zi. Alex visează să fie actor și a aflat mai multe despre pasiunea lui de la colegul de joaca, Octavian Strunilă. Iar Andrei vrea să ajungă pilot, pentru a o plimba pe mama SOS prin toată lumea.

Campania „Viitorul strigă prezent!” se desfășoară în perioada 4 septembrie – 4 octombrie. Cei care doresc să se implice, pot contribui prin mai multe modalități:

donaţii online pe website-ul campaniei: https://viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro/doneaza/
donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună), număr valabil în rețelele Orange, Vodafone și Digi Mobil.
donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.

 

Viitorulstrigaprezent
Stiri de bine

Cătălin Măruță a spus Prezent pentru un copil din Satul SOS

Toți copiii merită să își amintească de primele zile de școală ca de ceva special. Cătălin Măruță i-a făcut o surpriză Niculinei, o fetiță de doar 6 ani care crește la SOS Satele Copiilor și care a început anul acesta clasa 0, și a condus-o la școală.
“Niculina, începe un nou drum în viață pentru tine prin faptul că ești la clasa 0. Să fii puternica și să nu uiți niciodată că ești frumoasă, ești deșteaptă și o să ajungi Mare!” a încurajat-o Cătălin Măruță pe cea mică.

Școala a început pentru toți copiii! Susține-i pe copiii care azi cresc la SOS Satele Copiilor să meargă la școală și să viseze că pot ajunge și ei Mari într-o zi. Donează acum!

Stiri de bine

Înapoi la școală pentru copiii din familia SOS

Ora 7.30 dimineața,11 septembrie. Ah, cât s-au pregătit cei mici pentru dimineața asta! Au mers împreună cu mama Ligia, mama socială, să cumpere ghiozdane și haine noi, au stat pe lângă ea când le-a calcat cămășile, și-au aranjat ghiozdanul de cu seară și, într-un final, au adormit cu gândul la ziua ce urma să vină: Prima zi de școală!

Somnoroși, copiii sunt încă în jurul mesei. Mama Ligia e cea care dă semnalul și casa se umple brusc de energie: Ați  terminat, copii? Hai, repede la îmbrăcat.  Fiecare fuge ba la baie, ba în camera lui. Nico, spiridusul casei, e prima. Doar este ziua ei cea mare, merge pentru prima dată la școală, la fel ca frații ei. Clasa 0, dar emoțiile sunt pe plus!

 

În 10 minute cu toții sunt la ușă, cu florile în mână, gata să reia drumul către școală, iar în alte 10 minute sunt deja în mijlocul careului, căutându-și cu privirea colegii. Fiecare aleargă în alt colț, bucuroși că îți revăd prietenii.

Ziua a continuat plină de nou și emoție: noi dascăli, noi clase, manuale și orare noi. Doar cei mici pot să exprime cel mai bine cum au trăit începutul de an școlar:

Azi nu am facut ore, doar ne-a povestit doamna învățătoare. Ne-a zis că suntem niste super-eroi și mergem împreună în orășelul cunoașterii. Îmi place de doamna.. și îmi place și clasa mea, are un pitic pe ușă. Nico, despre prima zi de școală din viața ei.

A fost frumos azi. Ne-a dat orarul și cărțile.. Cred că o să fie frumos în clasa a doua.. Andu.

Eu am trecut clasa a V-a și azi am cunoscut-o pe doamna dirigintă. M-am întâlnit și cu doamna învățătoare din anii trecuți și eu am fugit la ea și am îmbrățișat-o. O să îmi fie dor de ea. Angi

La SOS Satele Copiilor România, copiii cresc alături de o mamă SOS, și locuiesc în aceeaași casă cu alti 4-5 frați naturali sau sociali. Împreună sunt o familie. Împreună trec prin emoțiile primei zile de școală. Învată unii de la alții, se ajută, se susțin, și mai ales, se iubesc.

Școala a început pentru toți copiii! Susține-i pe copiii care azi cresc la SOS Satele Copiilor să meargă la școală și să viseze că pot ajunge și ei Mari într-o zi. Donează acum!

 

Stiri de bine

Ciprian Marica a spus Prezent în campania SOS Satele Copiilor

O zi cât o mie pentru Alex, baiețelul de 10 ani care crește la SOS Satele Copiilor și visează să fie fotbalist. Ciprian Marica, fostul fotbalist al naționalei, i-a prezentat lui Alex stadionul Național Arena și l-a învățat câteva trucuri cu mingea în fața porții. La rândul lui, copilul a venit pregătit cu o kendama și i-a arătat lui Ciprian câteva mișcări.

Întâlnirea dintre Ciprian Marica și Alex face parte din campania „Viitorul strigă prezent!”, derulată de SOS Satele Copiilor România pentru strângere de fonduri. Donațiile colectate în această campanie vor fi folosite în totalitate pentru susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

Alex nu a mai fost niciodată pe un stadion, iar acum a avut șansa să simtă iarba celui mai mare din România, să intre în vestiar și să iasă pe tunel ca un fotbalist adevărat, alături de Ciprian. „Niște gladiatori, cam așa ne simțim când intrăm aici”, i-a mărturisit fostul fotbalist când au pășit pe gazon.

„Întâlnirea a fost emoționantă, m-am bucurat că am făcut un copil fericit și sigur că am spus Prezent! Acești copii au nevoie de modele, de oameni în care să creadă, să-i urmeze. Tot ce i-am povestit sper să-l ajute într-o viitoare carieră, iar eu îl voi ajuta cu tot ce pot.” – Ciprian Marica.

La prima experiență pe stadion, Alex a marcat deja 3 goluri și visează la momentul în care îl va aclama mulțimea de suporteri. Alex crește în Satul SOS din București de la vârsta de 5 ani, când a venit împreună cu fratele lui mai mic.

Sustine-i pe copiii care azi cresc la SOS Satele Copiilor sa mearga la scoala si sa viseze ca pot ajunge si ei Mari intr-o zi. Doneaza acum!

Stiri de bine

“VIITORUL STRIGĂ PREZENT!” O campanie SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România lansează un nou îndemn de implicare prin donaţii. Din lipsuri nu se nasc visuri. Dar, dacă un copil e susținut să meargă la scoală, acel simplu “Prezent!”, când se strigă catalogul, face ca viitorul să se schimbe în bine.

Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar timpuriu situează România între primele trei state ale Uniunii Europene. Sărăcia extremă şi responsabilităţile domestice sunt piedici cu consecințe puternice pentru copiii care provin din medii defavorizate, cea mai gravă consecinţă fiind  abandonul scolar.

Sub sloganul „Viitorul strigă prezent!”, SOS Satele Copiilor România inițiază o campanie de strângere de fonduri, al cărei obiectiv este susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

Donațiile colectate în această campanie vor fi utilizate în proporție de 100% pentru acoperirea cheltuielilor pe întreg parcursul anului școlar, cum ar fi achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte și încalțăminte nouă, a costurilor de îngrijire medicală, terapie psihologică, activități extra-școlare și educație de calitate.
“Este important ca fiecare dintre noi să oferim un sprijin constant și un angajament pe termen lung pentru menținerea copiilor la școală. Eforturile SOS Satele Copiilor România au fost răsplătite cu rezultate bune în 2016: o promovabilitate școlară de 99% pentru copiii care cresc în cele trei Sate ale organizației. Totodată, 90% dintre tinerii care au ieșit de sub protecția SOS în ultimii 25 de ani și-au găsit un loc de muncă stabil și sunt bine integrați în societate.” (Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România)
Ideea campaniei pornește de la faptul că abandonul școlar sau absențele de la ore le răpesc copiilor șansa de a fi mari într-o zi. Pentru ei, viitorul este „absent”. Dar, lucrurile se pot schimba în bine, dacă investim acum pentru ca mâine sa fie bine.
Cei care doresc să se implice, pot contribui prin mai multe metode:

donaţii online, cu cardul bancar, pe website-ul campaniei: viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro;
donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună), valabil în rețelele Orange, Vodafone și Digi Mobil, și
donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.

 

“Ne dorim să facem cunoscut îndemnul nostru de implicare către o audiență cât mai largă, dar şi să dezvoltăm noi activități prin care să îmbogățim experiențele copiilor din cadrul SOS Satele Copiilor România. De aceea, pe lângă modalităţile uzuale de transmitere a mesajelor noastre, precum o pagină web dedicată campaniei <<Viitorul strigă prezent!>> și o serie de execuții grafice care vor rula în mediul online și în social media, am conturat şi un schimb de roluri adult – copil. Câțiva copii din Satele SOS se vor <<teleporta în viitor>> și vor afla cum este să fii adult, alături de persoane publice de renume. La rândul lor, adulții implicaţi se vor întoarce, pentru câteva ore, în copilărie.“ (Ștefan Urziceanu, Director de Marketing şi Atragere de Fonduri)
Campania „Viitorul strigă prezent!” se va desfășura în perioada 4 septembrie – 4 octombrie și se adresează atât publicului larg, oamenilor de bine care doresc să contribuie la ajutorarea copiilor rămași fără susținerea familiei biologice, cât și companiilor, instituțiilor și reprezentanților media.

 

Sustine-i pe copiii care azi cresc la SOS Satele Copiilor sa mearga la scoala si sa viseze ca pot ajunge si ei Mari intr-o zi. Doneaza acum!